Peștera Scărișoara

Divertisment

Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara, cea mai mare peșteră cu gheață din România, cu o vârstă de peste 3.000 de ani, este situată în Munții Apuseni pe raza județului Albă, la 16 km de comună Scărișoara de la care și-a luat numele și de care aparținea administrativ. În prezent aparține comunei Gârda de Sus.

Declarată monument al naturii și rezervație speologică, peștera este al doilea ghețar subteran ca mărime din lume după cel din Slovacia. Situată la o altitudine de 1150 metri este renumită datorită prezenței în interiorul ei a unui ghețar cu o suprafață de peste 5000 metri pătrați, cu grosime a stratului de gheață cuprinsă între 26 și 37 metri.

Forma blocului de gheață se schimbă frecvent, întrucât odată cu încălzirea vremii se topește un strat de gheață gros de câțiva centimetri de la baza ghețarului, dar se reface în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafață. Deși blocul de gheață dăinuie acolo de peste 3000 de ani, se află într-o continuă evoluție, oferind la fiecare câteva luni imagini diverse, spectaculoase. Chiar la intrare străjuiește și impresionează „Foca de gheață”. 

Peștera Scărișoara face parte din sistemul carstic Ghețar — Ocoale — Dobreșți și s-a format în timpul glaciațiunii când munții în care este situată, erau acoperiți de zăpadă și gheață, având o singură deschidere în partea de sus unde se formau curenți de aer între suprafață și peșteră permițând astfel păstrarea gheții. 

Data descoperirii peșterii nu se cunoaște cu exactitate, dar aceasta este menționată în anul 1863 de către geograful austriac Adolt Schmidl care a făcut primele observații și prima hartă a acesteia. 

Cu o lungime totală de 750 m din care vizitabil 250 m, peștera are adâncime de 110 m. Accesul în ghețar se face prin câteva scări metalice ancorate în stânci, ce facilitează intrarea vizitatorilor printr-un aven (gură, cavitate) cu diametrul de 60 m și adâncimea de 48 m prin care se pătrunde în Sala Mare. 

La baza avenului se găsește poarta propriu-zisă a peșterii, de unde coboară un perete de gheață înclinat, lung de 20 m și prelungit cu o galerie (68 m) care coboară în pantă accentuată până la adâncimea de 105 de metri ajungând la Rezervația Mare a peșterii. Această galerie cu limbi de gheață și cu multe concrețiuni, aflată la adâncimea maximă a peșterii, a fost numită Galeria Maxim Pop. În dreapta planșeului Sălii Mari, se rupe ca într-un tobogan abrupt de gheață o sală denumită sugestiv ‘Biserică’ datorită formațiunilor de stalagmite de gheață care iau forma unor sfinți, a unor lumânări aprinse și chiar a Maicii Domnului. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervație Științifică, cu două sectoare distincte. 

În latura din dreapta intrării în peșteră se află Rezervația Mică situată la picioarele unui perete vertical de gheață înalt de 15 m. Aici se găsește Palatul Sânzienei frumos concreționat. Aspectul peșterii se schimbă total dincolo de aceste secțiuni, locul gheții fiind luat de concrețiuni de o mare diversitate și frumusețe, o abundență de stalactite, stalagmite, coloane, draperii parietale, coralite, gururi…. Aici pot fi văzute stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existență permanentă iar altele care se topesc în cursul verii și se refac în forme asemănătoare în lunile de iarnă. 

Ghețarul de la Scărișoara, un loc de o frumusețe extraordinară în inima Munților Apuseni, este un fenomen important pentru știință, îndeosebi prin complexul de fenomene datorat prezenței gheții și structurii generale a peșterii: morfogeneză și evoluția formațiunilor de gheață, stratificarea masivului de gheață etc. 

Avenul (intrarea) oferă botaniștilor, prin flora sa variată, diferențiată pe nivele, un interesant și permanent teren de cercetare. Fauna cavernicolă este săracă, cei mai de seamă reprezentanți fiind lilieci și gândaci de 2-3 mm numiți „Pholeuonprozerpinae glaciale”. În Rezervația Mare a fost descoperit și un schelet de Rupicapra — strămoșul caprei.

Peștera Scărișoara a fost studiată în anul 1938 de marele speolog Emil Racovița care a declarat-o rezervație speologică — prima din țara noastră.

În jurul peșterii s-au croit și câteva legende care spun că în vremuri străvechi trăia aici un balaur, căruia sătenii i-au pus numele de Solomat. Acesta fura câte o fată frumoasă din sat fie în Noaptea de Anul Nou, fie în noaptea dinaintea Târgului de Fete de la Găina și o ascundea în peșteră, într-un palat de gheață, care nu a fost vreodată văzut de localnici. 

O altă legendă spune că în spatele formațiunii de calcar din zonă, cunoscută sub denumirea „La Brazi”, se află două bazine care sunt mereu pline cu apă. În fața acestor bazine cel ce se așează în genunchi, își pune o dorință își descoperă capul și bea apă direct cu buzele, își va vedea visul cu ochii. Dorința se îndeplinește cu condiția să fie respectat „ritualul” și timp de un an, aceasta să nu fie dezvăluită nimănui.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *