Spitalul din Alba Iulia, printre puţinele în care se realizează intervenţii de protezare totală a umărului

Social

Opt intervenţii chirurgicale de protezare totală a umărului, cu rezultate foarte bune, au fost efectuate anul trecut şi în ianuarie 2020 la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, „printre puţinele” din România în care se realizează astfel de operaţii, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES.

„În România, există puţine spitale – între care se numără şi SJU Alba Iulia – în care se efectuează artroplastii totale de umăr. Anul trecut şi în ianuarie 2020 au fost efectuate 8 intervenţii chirurgicale de protezare totală a umărului, cu rezultate foarte bune”, menţionează comunicatul citat.

În urma investiţiilor efectuate aici şi a cursurilor de specializare urmate în străinătate de medici, Secţia de Ortopedie-Traumatologie a spitalului din Alba Iulia a devenit „un puternic centru ortopedic”, cu peste 1.500 de intervenţii chirurgicale efectuate în anul 2019, la pacienţi din mai multe judeţe ale ţării.

O treime din totalul intervenţiilor chirurgicale efectuate în cadrul secţiei sunt artroplastiile – montarea de proteze de şold, genunchi sau umăr, operaţii de revizie şi intervenţii pentru fracturi periprotetice, cu ajutorul cărora pacienţilor le-a fost redată mobilitatea articulaţiilor.

Chirurgia artroscopică, tehnică revoluţionară minim invazivă, folosită pentru a trata şi examina leziunile din interiorul articulaţiilor, este abordată la spitalul din Alba Iulia din 2018.

„În urmă cu 2 ani, ca urmare a unei finanţări de la Consiliul Judeţean Alba, în subordinea căruia se află spitalul, a fost achiziţionat un artroscop ultraperformant, cu care au fost tratate artroscopic leziuni degenerative sau traumatisme. Pacienţii s-au prezentat la spital cu luxaţii recidivante de umăr, instabilitate de genunchi, ligamentoplastii, menisc, leziuni de cartilaj etc. În total în 2019, au fost efectuate peste 120 de operaţii artroscopice, la umăr şi genunchi”, se precizează în comunicat.

De menţionat că blocul operator al secţiei a fost dotat cu aparatură modernă, între care un aparat Roentgen (Rx) mobil, lămpi sciatice performante, mese de operaţie multifuncţionale, care se pot modifica pentru fiecare operaţie. De asemenea, blocul operator dispune de cele mai noi tipuri de materiale de osteosinteză – tije centromedulare blocate din titan, tije gama, plăci blocate etc. pentru fiecare os şi pentru fiecare fractură). „Spre exemplu, anul precedent, au fost efectuate peste 500 de intervenţii chirurgicale sub control Rx-TV (aparat Roentgen), cu focar închis, minim invazive”, arată sursa citată.

Astfel de intervenţii nu ar fi fost posibile „dacă medicii secţiei nu ar fi urmat numeroase cursuri de artroscopie şi artroplastie, la clinici din ţară şi străinătate”. Astăzi, în cadrul secţiei se pot rezolva peste 95% dintre cazurile patologiei osteoarticulare.

Şi Programul Naţional de Ortopedie, de unde se obţin fondurile pentru proteze de şold, genunchi sau umăr, funcţionează „foarte eficient şi transparent” la SJU Alba Iulia. „Astfel, fondurile alocate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru acest program aproape s-au dublat în 2019 faţă de anul precedent, ceea ce a dus la creşterea numărului de artroplastii şi, automat, la reducerea timpului de aşteptare a pacientului”, se precizează în comunicat.

Secţia de Ortopedie şi Traumatologie dispune de 15 saloane, cu 35 de paturi. Aceasta urmează să beneficieze de reparaţii capitale, mai transmite Biroul de Presă al SJU Alba Iulia. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.