La Alba Iulia se distribuie alimentele de baza in programul POAD

Social

Alba Iulia a început distribuirea pachetelor cu alimente de bază pentru persoanele dezavantajate Alba Iulia este printre primele orașe din țară în care au început livrările de pachete cu alimente de baza pentru persoanele defavorizate. Acțiunea are loc prin Programul Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) și vizează creșterea calității vieții prin intensificarea sprijinului de care beneficiază persoanele marginalizate. Momentul a coincis cu vizita în oraș a ministrului fondurilor europene, Marcel Boloș, care a avut ocazia să se convingă personal de utilitatea demersului și de modul în care se întâmplă lucrurile “în teren”.

„În contextul în care izolarea din mediile rurale afectează în primul rând persoanele aflate deja în risc de sărăcie și excluziune socială, aceste pachete cu hrană și produse pentru igienă reprezintă un sprijin important pentru cei mai puțin fericiți dintre noi. Demersul reprezintă de asemenea și un important sprijin pentru producătorii autohtoni, pentru că toate produsele alimentare sunt contractate de pe piața locală”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marcel BOLOȘ. „Trebuie remarcată flexibilitatea cu care programul a fost adaptat la contextul pandemic pentru a putea prioritiza distribuția în funcție de zonele afectate, precum și sprijinul primit din partea Ministerului de Interne prin Instituțiile Prefectului care s-au mobilizat în mod exemplar pentru ca beneficiarii să primească pachetele atât de necesare”, a mai spus ministrul. În municipiul Alba Iulia s-au recepționat 639 de pachete cu produse alimentare în cadrul programului care au început deja să ajungă la beneficiari, albaiulieni aflati în situații materiale dificile și aflați în evidența Direcției de Asistență Socială Alba Iulia. Categoriile de albaiulieni care vor primi aceste pachete sunt familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat și beneficiarii de alocaţie pentru susţinerea familiei. “Toată lumea vrea să aibă ce pune pe masă, nimeni nu-și dorește sărăcia. Sunt însă multe, poate prea multe situații în care oamenii, orice ar face, nu pot scăpa de amenințarea ei.

Pe ai noștri, din Alba Iulia, îi cunoaștem, îi vedem și, prin tot ce putem, încercăm să îi ajutăm să depășească această situație. Pachetele cu alimente de baza venite prin acest proiect european sunt doar un exemplu. Lupta adevarată se dă însă în fiecare zi, prin fiecare acțiune. Colegii de la Asistență Socială știu cel mai bine asta și, tocmai de aceea, îi apreciez enorm pentru munca și eforturile lor. ” a declarat Raul TUDORAȘCU, consilier local cu atribuții de viceprimar al Municipiului Alba Iulia. În completare, Nicolae ALBU, prefectul județului Alba spune că “Ceea ce se întâmplă acum e un exemplu perfect de colaborare interinstituțională, care ar trebui replicat cât mai des. Împreună cu colegii din Primăria Alba Iulia am livrat primele pachete cetățenilor aflați în nevoie. Vor gasi acolo 5 kg de făină albă de grâu, 4 kg de mălai, paste făinoase, 4 l de ulei, 2 kg de zahăr, 4 kg de orez, conserve carne de vită, conserve carne de porc, conserve pateu de ficat de porc, compot de fructe, gem de fructe cu zahăr și dietetic”. Dacă există excedent de pachete, acestea vor fi distribuite celor mai defavorizate persoane din Alba Iulia, care sunt afectate în mare măsură de riscul de sărăcie extremă și care devin astfel o categorie socială extrem de vulnerabilă pentru răspândirea COVID-19.

Distribuirea către toți beneficiarii a început și se desfășoară la sediul Direcției de Asistență Socială Alba Iulia din Bulevardul Republicii nr. 26. Ridicarea pachetelor cu alimente se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identității persoanei pe listă și a semnăturii de primire. Concomitent cu această acțiune, asistenții medicali comunitari vor oferi servicii de consiliere cu privire la igiena corporală și a locuințelor. Pachetul conține următoarele produse alimentare: • Făină albă de grâu (5 kg) • Mălai (4 kg) • Paste făinoase (800 gr.) • Ulei (4 l) • Zahăr (2 kg) • Orez (4 kg) • Conservă carne de vită (5 buc. X 300gr.) • Conservă carne de porc (3 buc. X 300 gr.) • Conservă pateu de ficat de porc (5 buc. X 200 gr.) • Compot de fructe (2 buc. X 720 ml) • Gem de fructe ( 360 gr.) • Gem de fructe dietetic (360 gr.)

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.