Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia

Social

Alţi patru pacienţi au fost confirmaţi cu COVID-19, în urma analizelor efectuate, duminică, 05.04.2020, în cadrul Laboratorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba. Este vorba despre două femei, în vârstă de 61 şi 48 de ani, respectiv de doi bărbaţi, în vârstă de 56 şi 62 de ani.

Pacientul în vârstă de 62 de ani a fost transferat la Spitalul Municipal Blaj, desemnat spital suport pentru cazurile COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2). Ceilalţi trei pacienţi primesc îngrijiri medicale de specialitate în cadrul secţiei boli infecţioase, special amenajată pentru astfel de cazuri.

Toţi cei patru pacienţi fuseseră internaţi în cadrul SJU Alba Iulia, unde li s-au recoltat probe biologice, fiind consideraţi suspecţi. Unul dintre ei a ajuns la SJU Alba Iulia în urma unui transfer intraspitalicesc de la Spitalul Municipal Sebeş.

Transmitem locuitorilor judeţului Alba să respecte cu stricteţe toate măsurile impuse de autorităţile publice implicate în prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor şi combaterea pandemiei.

Facem precizarea că raportările noastre vizează doar cazurile confirmate cu COVID-19, care sunt internate în cadrul SJU Alba Iulia, respectiv cărora li se acordă îngrijiri în cadrul unităţii noastre medicale. Astfel, raportarea nu cuprinde toate cazurile confirmate pozitiv la nivelul întregului judeţ, fiind exceptate cazurile confirmate, aflate la domiciliu, în carantină, sau în alte unităţi medicale din judeţ.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.