CNAIR despre greva de pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda: Nu avem plăți restante

Social

CNAIR precizează, după greva de pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda, că nu are plăți restante față de antreprenor și a convocat factorii de decizie pentru a afla situația plăților restante.

CNAIR este în grafic cu plățile către Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR SA) – S.C. EuroConstruct Trading 98 S.R.L., Antreprenorul lotului 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda.

„În acest an, CNAIR a solicitat antreprenorului în numeroase rânduri să plătească la timp prestatorii și furnizorii, tocmai pentru a evita apariția unor astfel de situații. Precizăm că CNAIR i-a convocat astăzi, 25.11.2019, în regim de urgență, pe factorii de decizie ai antreprenorului ca să prezinte situția plăților restante în cadrul acestui proiect, precum și calendarul achitării acestora”, se arată într-un comunicat transmis luni de CNAIR, potrivit Mediafax.

Muncitorii uneia dintre firmele care lucrează la construcția lotului 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda s-au strâns luni dimineața pe șantier pentru a atrage atenția autorităților că nu mai au material de lucru, iar firma are de încasat peste 4,5 milioane de lei pentru lucrările făcute în ultima perioadă.

Reprezentantul firmei, care este unul dintre subcontractorii cu care Aktor lucrează la construcția lotului 2 al autostrăzii Sebeș-Turda, a declarat, luni dimineață, că muncitorii s-au strâns pe șantier pentru a protesta, declarând că nu pot lucra pentru că nu mai au materiale, iar firma nu și-a mai primit banii pentru lucrările făcute de o lună și jumătate.

Lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda are 24,25 km, iar potrivit datelor publicate de CNAIR în luna octombrie, stadiul fizic al construcției era de 60,2%, în timp ce stadiul financiar era de 48,59%.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.