Niciun cadru medical de la Infecţioase Alba Iulia nu s-a îmbolnăvit, deși secţia tratează pacienţi de COVID-19 de două luni

Social

Niciun cadru medical din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a spitalului din Alba Iulia, care în urmă cu opt săptămâni a fost inclusă pe lista unităţilor medicale care acordă îngrijiri de specialitate cazurilor suspecte şi confirmate de COVID-19, nu s-a infectat, în condiţiile în care aici au ajuns în total 74 de pacienţi pozitivi.

Totodată, în cadrul secţiei, în acest răstimp, au fost internaţi şi 71 de pacienţi suspecţi, în cazul cărora, ulterior, rezultatele analizelor de laborator au ieşit negative, se menţionează într-un comunicat dat publicităţii de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia.

“În total, personalul medico-sanitar din cadrul secţiei special amenajate pentru tratarea cazurilor de COVID-19 a beneficiat de 97 de teste pentru depistarea bolii, toate fiind cu rezultat negativ. Practic, toate cadrele medicale au fost testate de cel puţin trei ori, la interval de 14-15 zile, iar în această perioadă se efectuează a patra tură de analize de laborator”, arată sursa citată.

În cursul zilei de luni, au fost declarate vindecate de COVID-19 şi au fost externate, după ce rezultatele a două teste consecutive în cazul acestora au ieşit negative, şapte paciente, cu vârste cuprinse între 16 şi 57 de ani.

“În total, de la începutul evoluţiei pandemiei şi până în prezent, la secţia de boli infecţioase a SJU Alba Iulia au fost vindecaţi de COVID-19 un număr de 33 de pacienţi, majoritatea cu forme uşoare şi medii, respectiv cu evoluţie favorabilă la tratamentul administrat. La această oră, în cadrul secţiei sunt internate 11 cazuri diagnosticate cu COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2)”, se precizează în comunicat. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.