Ziua Limbii Române sărbătorită și în acest an de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Social

„Ziua Limbii Române” se sărbătoreşte în România, în fiecare an, la data de 31 august, ca urmare a unei inițiative legislative votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. „Ziua Limbii Române” a fost stabilită, în mod simbolic, odată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova.
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează și în acest an o serie de activități dedicate sărbătoririi zilei de 31 august – Ziua Limbii Române.
Activitățile se vor desfășura, în marea lor majoritate pe pagina de facebook a instituției, iar acolo unde este posibil acestea se vor derula în aer liber, cu respectarea măsurilor legale și a recomandărilor făcute de autorități, pentru prevenirea și reducerea impactului pandemiei COVID-19.

Programul activităților Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba este următorul:
Ora 8:00- pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Mesaje instituționale cu prilejul Zilei Limbii Române
Ora 9:00- pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Recomandarea zilei la adulți: Dicționarul limbii române
Recomandare copii: Întoarcerea lui Arpagic de Ana Blandiana
Ora 10:00 – curtea bibliotecii și pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Expoziție de carte (gangul bibliotecii)
Citatul zilei – Limba română (Grigore Vieru)
Ora 11.00 – pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”

Știați că….
Epigrama zilei
Ora 12:00 – Aleea Scriitorilor și pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Depunere de flori la statuia lui Mihai Eminescu
Memoria culturală a locului: Limba noastră românească
Ora 13:00 – pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Aniversările zilei
Ați vizionat filmul? Noi vă propunem cartea!
Ora 14:00 – pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Poezia zilei – Limba și literatura română de Nicolae Alexandru West
Scrie și vorbește corect, românește
Ora 15:00 – pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Bibliovaliza – Aleodor Împărat (adaptare după Petre Ispirescu), în lectura Liudmilei Cioflică

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.