„Fântână a românismului”, Blajul istoric a fost numit „Mica Romă” de către Eminescu

Divertisment

„Fântână a românismului”, orașul Blaj, numit de Mihai Eminescu „Mica Romă”, este o localitate în care aproape fiecare clădire din zona centrală amintește de faptul că „De aici a răsărit soarele românilor”, după cum afirma Ion Heliade Rădulescu în 1843.

Orășel de provincie, Blajul ocupă un loc aparte în sufletele românilor care își cunosc și își respectă istoria.

Oriunde ai călca în Blaj e aproape imposibil să nu găsești o reprezentare a lucrurilor despre care ai citit în cărțile de istorie, spune primarul orașului, Gheorghe Valentin Rotar.

„Locul unde s-a strigat odată destinul unui neam rămâne pentru posteritate un loc de pelerinaj”, spunea Octavian Goga despre Blaj. Cu toate că orașul, centru al Bisericii Greco-Catolice, dispune și de o așezare geografică potrivită, în inima țării, numărul turiștilor nu este, din păcate, atât de mare pe cât ar merita.

La Blaj s-a predat pentru prima dată în limba română și tot aici au fost tipărite primele manuale românești. Tipografia, înființată la sfârșitul secolului al XVII-lea la Alba Iulia, unde se afla atunci Mitropolia Transilvaniei, a fost transferată și restaurată la Blaj în 1747.

Primele spectacole de teatru din țară au fost organizate în 1761 tot la Blaj de către elevii și studenții teologi, care au întreprins un turneu la sate cu „Comedia ambulatoria”.

Tot în această așezare a fost înființată, în 1881, prima grădină botanică din lume pe lângă o școală secundară.

Vechi centru cultural, Blajul are merite deosebite în plan istoric, lingvistic și de renaștere națională. Aici s-au pus bazele unei culturi în limba națională, în contextul unei stăpâniri străine. Ioan Micu Moldovan spunea despre Blaj că este „cel mai vechi cuib al deșteptării noastre naționale”.

Orașul a fost ridicat după un plan schițat de însuși Inocențiu Micu Klein, întemeietorul Blajului românesc. Înainte de strămutarea la Blaj a reședinței episcopiei unite greco-catolice, în 1737, localitatea era doar un sat, calvinesc și unguresc, numărând aproximativ 20 de familii. Doi ani mai târziu, în 1739, Blajul este declarat târg, oppidum, transformându-se curând într-un adevărat oraș. 

Micu Klein a trasat străzile principale, a indicat locul pieței, al catedralei, al mănăstirii, al reședinței episcopale, executate mai târziu, după planurile întocmite de arhitectul Curții Imperiale, Ioan Martinelli.

În 1737, domeniul feudal al Blajului a fost cedat prin schimb de moșii Episcopiei Române Unite a Transilvaniei, în urma unor memorii înaintate lui Carol al VI-lea de către Inocențiu Micu Klein. Episcopul a mutat aici reședința episcopiei pentru a putea fi într-un contact mai strâns cu toți credincioșii săi. De acum încolo, Blajul devine principalul centru cultural și politic al românilor din Transilvania, la aceasta contribuind nu numai poziția sa centrală, dar și rolul jucat în lupta pentru eliberare națională și socială.

Încă de la intrarea în Blaj, la marginea nordică a orașului, venind dinspre Târnăveni, pe DJ 107 B, pe „Drumul Vinului”, turiștii se pot opri la umbra Teiului lui Eminescu, aflat pe culmea dealului care domină orașul. În iunie 1866, venit de la Cernăuți, ajuns pe „Hula” Blajului, Eminescu a exclamat: „Te salut din inimă, mică Romă. Îți mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat să o pot vedea”. 

Copacul, declarat monument al naturii, este îngrădit acum, iar alături este o inscripție: „Lângă acest tei s-a oprit Mihai Eminescu în 1866 și a salutat cu entuziasm Blajul, pe care de mult dorea să-l vadă”. Autoritățile locale au amenajat aici o zonă de belvedere.

La mică distanță, străjuind orașul, de pe un deal vizibil din orice punct al Blajului, se află „Crucea lui Avram Iancu”. Între 1820 și 1822, locuitorii orașului au ridicat o cruce înaltă de patru metri în semn de recunoștință față de episcopul Ioan Bob, care în timpul foametei din 1815 i-a ajutat pe țărani cu cereale și i-a iertat de datorii. În 1848 — 1849, Avram Iancu și-a cantonat aici o unitate de moți. In memoriam, crucea a fost denumită după el. Dinamitată de răuvoitori în 1908, monumentul a fost refăcut în 1915 din inițiativa lui Ion Micu Moldovan. 

Un alt loc care amintește de Avram Iancu este „Câmpia Libertății”, locul unde, în mai 1848, peste 40.000 de români transilvăneni au strigat „Noi vrem să ne unim cu Țara”. În amintirea evenimentelor, doi ani mai târziu, elevii și profesorii de la Blaj au ridicat pe locul tribunei adunării Piatra Libertății. 

Tot aici s-au ținut în 1911 serbările Semicentenarului ASTREI, iar Aurel Vlaicu a zburat cu avionul său deasupra mulțimii în număr de peste 30.000 de oameni.

Tot pe Câmpia Libertății, la 23 noiembrie 1918 a aterizat un avion Farman-40, care aducea vestea reintrării României în război pentru eliberarea Transilvaniei. Doi temerari, în plină iarnă, au zburat cu un avion cu carlinga deschisă și cu instrumente de navigație rudimentare pentru a aduce mesajul Marelui Cartier General Român către Consiliul Național Român din Blaj, prin care se anunța hotărârea Armatei Române de a trece Carpații.

În amintirea evenimentului din 1848, în 1973 a fost ridicat aici un complex monumental cu 24 de busturi de bronz ale pașoptiștilor, realizate de diferiți sculptori. Patru ani mai târziu, a fost înălțată opera lui Ion Vlasiu, „Gloria”, monument din piatră înalt de 18 metri, alcătuit dintr-o poartă ce semnifică intrarea în istorie, în fața căreia se află trei statui feminine identice, din bronz, cu laurii gloriei deasupra capului, simbolizând cele trei țări românești. La baza monumentului sunt inscripționate cuvintele: „Vrem să ne unim cu țara!”. În urmă cu șase ani, au mai fost adăugate încă două busturi. 

Centrul istoric — Piața 1848, un parc în care se încrucișează câteva alei, este locul în care au avut loc adunările populare din 3 aprilie și din 2/14 mai 1848. În centrul istoric se află unul dintre monumentele reprezentative ale Blajului — Catedrala „Sfânta Treime”, unde în 1997 a fost adus de la Roma sicriul cu rămășițele pământești ale ctitorului său. În 1738, episcopul Micu Klein a încheiat un contract cu arhitectul vienez Martinelli pentru edificarea catedralei. Construită între 1741 și 1748, în stil baroc, slujirea în biserică a început însă doar în 1765, după finalizarea iconostasului, pictat de sârbul Ștefan Tenetzky. Acesta a realizat și cupola, sculptată în stil bizantin, dar și cu elemente locale. În 1836 au fost adăugate cele două turnuri, dobândind aspectul de astăzi.

Nicolae Iorga spunea despre iconostas, lucrat în lemn de tei de către meșterul tâmplar Aldea din Târgu Mureș, între 1749 și 1765, că este unul dintre cele mai mari și mai frumoase din țară.

În această catedrală și-a rostit Simion Bărnuțiu, în 2 mai 1848, celebrul discurs devenit programul politic al românilor din Transilvania, despre care DD Roșca spunea că „este cea mai mare operă oratorică din istoria românilor”. Catedrala este înconjurată din trei părți de clădirile fostei mănăstiri „Sfânta Treime”, opera aceluiași arhitect vienez Martinelli, fiind construită între 1741 și 1747. Aici a fost deschisă, la 11 octombrie 1754, prima școală sistematică superioară din țară cu limba de predare română. Piatra de temelie a acesteia a fost pusă de Inocențiu Micu Klein, însă ea a fost terminată de urmașul său, episcopul Petru Pavel Aron.

Alături se află o clădire mai nouă, vechiul internat de băieți, numită și „Internatul Văncean”, fiind ridicată sub episcopul Vancea, și care acum adăpostește un centru de plasament familial.

Pe clădirea din stânga catedralei se află o placă care amintește că „aici a fost găzduit ca elev marele poet Mihai Eminescu, în anul 1866”. În prezent, este sediul Facultății de Teologie Greco-Catolică și a Seminarului Arhidiecezan.

La doar câțiva metri distanță de catedrală se găsește „Bisericuța grecilor”, construită pe locul unei vechi biserici de lemn, între 1760 și 1770, denumită astfel după negustorii macedo-români care au contribuit financiar la înălțarea ei. În cimitirul bisericii, un adevărat Pantheon al Blajului, se găsesc mormintele lui Ioan Axente Sever, tribun al revoluționarilor români la 1848, Ioan Rusu, întemeietorul geografiei științifice românești, mitropolitului Alexandru Șterca Șuluțiu, părintelui filologiei românești, Timotei Cipariu, și al lui Ioan Micu Moldovan, autorul Pronunciamentului de la Blaj, întemeietorul vieții economice românești din Transilvania.

În partea de sud-vest a Pieții 1848 se află cea mai veche clădire din oraș, un vechi castel nobiliar, monument istoric și de arhitectură. Începuturile construcției aparțin secolelor XIII-XIV, fiind complet refăcută în 1535 de către Georgiu Bagdi. Timp de aproape două secole, acest castel a funcționat ca reședință a diferiților feudali. Din 1737, clădirea a găzduit reședința Episcopiei greco-catolice. În 1842, în timpul lui Ioan Lemeni, castelul a suferit unele reparații și i s-a adăugat aripa de nord. În 1948, a fost transformat în școală cadastrală și apoi în școală specială de învățători. În prezent este reședința Mitropoliei Greco-Catolice. 
Alături se află Biblioteca documentară „Timotei Cipariu”, care funcționează într-o clădire ridicată în 1760 și care a găzduit inițial mănăstirea Bunavestire. Aici au funcționat Seminarul călugărașilor, tipografia cu anexele sale, turnătoria de litere, legătoria de cărți și atelierul xilografilor. Tot aici a funcționat și cancelaria mitropolitană.

Pe latura vestică a Pieții 1848 se află casa în care a locuit cea mai mare parte a vieții sale marele erudit Timotei Cipariu (1805 — 1887) și în care în prezent se află sediul ASTRA. Clădirea monumentală cu etaj alipită de casa lui Timotei Cipariu a adăpostit renumita biblioteca blăjeană ce cuprindea peste 70.000 de volume și aproape o mie de manuscrise vechi.

În Blaj se află, în spatele catedralei, cea mai veche grădină botanică din lume organizată pe lângă școlile secundare, fiind înființată în 1881 prin „râvna” profesorului naturalist Alexandru Uilăcan. Are o importanță documentară și istorică, la conducerea ei aflându-se la un moment dat și Alexandru Borza. În grădină se află peste cinci sute de specii, plante originare din toate continentele, de la agave și aloe până la copacul de ginko biloba și copacul lalea.

Printre monumentele naturii existente în Blaj se află, într-un complex natural și antropic, în Parcul Avram Iancu, și un stejar de peste 600 de ani, cunoscut și sub numele de „Gorunul lui Avram Iancu”. Sub stejar, generalul Caraffa a dus tratative cu ultimul principe al Transilvaniei, Mihai Apafi al II-lea, stabilind condițiile de trecere a Transilvaniei în stăpânirea împăratului de la Viena, în 1687. Poartă numele lui Avram Iancu deoarece se spune că, în ultimii săi ani de viață, când acesta venea des la curtea prietenului său, mitropolitul Alexandru Șterca Șuluțiu, se adăpostea adeseori la umbra sa.

Într-una din casele situate pe bulevardul din oraș, pe frontispiciul căreia sunt pictate patru muze, reprezentând muzica, dansul, poezia și literatura, creație a lui Anton Zeiller, a locuit compozitorul Iacob Mureșianu, profesor de muzică la Blaj între 1886 și 1917.

În sensul giratoriului din capătul bulevardului este expusă statuia „Lupa Capitolina”, o copie a celebrei statui a Lupoaicei cu Romulus și Remus.

După ce traversezi Podul minciunilor spre Hula Blajului, ajungi la una dintre cele mai impunătoare clădiri din oraș, care găzduiește Colegiul Inochentie Micu Klein și care a funcționat inițial ca școală normală pentru pregătirea viitoarelor învățătoare. Terminată în 1929, clădirea s-a numit inițial Institutul Recunoștinței, amintind de contribuția pe care au adus-o elevii și locuitorii din Blaj și împrejurimi la edificarea clădirii.

În spatele colegiului se află Capela arhiereilor, ridicată între 1925 și 1937, sub mitropolitul Vasile Suciu, unde sunt îngropați mai mulți episcopi și mitropoliți greco-catolici.

Orice turist care ajunge la Blaj ar trebui să viziteze și Muzeul de Istorie „Augustin Bunea”. În inventarul muzeului se află peste 1.500 de exponate, printre care multe piese neolitice și dacice, cum ar fi un altar dedicat lui Iupiter Optimus Maximus. Printre cele mai valoroase piese se află o tiparniță de lemn, ce a aparținut tipografiei lui Petru Pavel Aron. 

În patrimoniul muzeului se găsește și cea mai veche carte tipărită la Blaj, în 1753, „Strașnic”, precum și numeroase manuale școlare și matricole școlare vechi de peste două sute de ani, certificate școlare în original, dar și o colecție de zeci de icoane pe lemn din secolul al XVIII-lea.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *