SJU Alba are toate paturile de la Secţia ATI dotate cu ventilatoare mecanice

Social

Toate paturile secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia au fost dotate cu ventilatoare mecanice, unitatea din Alba fiind prima de gen din ţară care a atins acest obiectiv, potrivit unui comunicat transmis de către Consiliul Judeţean Alba.

“Alte 10 ventilatoare mecanice au fost puse în funcţiune la Spitalul Judeţean Alba, fiind achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba. Prin această ultimă achiziţie, Spitalul Judeţean Alba a devenit singura unitate medicală de acest tip din ţară în care fiecare pat ATI este dotat cu ventilator mecanic, extrem de necesar în lupta cu COVID-19”, menţionează comunicatul.

Purtătorul de cuvânt al CJ Alba, Violeta Nica, a detaliat că este vorba de 25 de paturi din secţia ATI, destinate pacienţilor Non-COVID, şi de 4 paturi pentru pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.

În ceea ce priveşte suma alocată pentru cele 10 ventilatoare mecanice, CJ Alba a contribuit cu 120.000 de lei, iar Ministerul Sănătăţii cu peste 1 milion de lei, a precizat aceasta.

Secţia ATI a fost complet reabilitată în 2012 şi este structurată după modelul european, în două părţi: Terapie Intensivă I, cu două saloane, şi Terapie Intensivă II (terapie intermediară postoperatorie). Din cele 25 de paturi, un număr de 12 paturi au fost prevăzute încă din 2012 cu monitor şi ventilator mecanic. Cele patru paturi pentru pacienţi COVID-19 dotate cu ventilator se află în secţia de Boli Infecţioase. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.