Masuri de ajutor pentru persoanele varstnice

Social

Susținem seniorii comunității – Primăria Alba Iulia livrează direct la ușa vârstnicilor din oraș pachete cu alimente de bază și medicamente

Seniorii orașului sunt cea mai vulnerabilă categorie în fața Covid-19. Perfect conștienți de acest lucru și în concordanță totală cu noile măsuri recomandate și instituite, la nivel național, prin Ordonanța Militară 2, reprezentanții Primăriei Alba Iulia și ai partenerilor voluntari vor livra, fiecăruia dintre cei care vor solicita acest lucru pe informare.apulum.ro sau la telefoanele de urgență 0730 712 722, 0799 40 20 30, 0258 819 462 (interior 9), pachete cu alimente de bază sau medicamente de care au nevoie albaiulienii în vârstă, pentru a putea trece cu bine peste perioada de izolare. Solicitarea de sprijin se comunică de luni până vineri între orele 09.00 -13.00, pentru a putea fi onorată în aceeași zi.

Măsura este menită să îi protejeze în principal pe cetățenii în vârstă de peste 65 de ani din Alba Iulia. În „coșul” cu alimente și produse de primă necesitate structurat de echipa Primăriei Alba Iulia în colaborare cu Direcția de Asistență Socială se vor regăsi de la alimente de bază, legume și fructe până la produse de igienă personală și casnică.

Lista cu produsele ce pot fi comandate de persoanele în vârstă de peste 65 de ani (la alegere din această listă):

  • Pâine feliată franzelă feliată (2 buc.),
  • Lapte 1,5% (1 litru),
  • Apă plată (sticlă 5 litri),
  • Apă minerală (max. 2 sticle x 2,5 litri),
  • Ulei (1 litru),
  • Zahăr (1 kg),
  • Sare (max. 500 gr),
  • Făină albă (1 kg),
  • Făină mălai (1 kg),
  • Paste făinoase (1 pungă),
  • Orez (1 kg),
  • Miere (400 gr),
  • Biscuiți simpli (2 pachete),
  • Ouă (caserolă 10 buc.),
  • Caserola piept pui/carne de porc/carne tocată (1 buc.),
  • Iaurt (1 găletușă 900 gr),
  • Brânză dulce/sărată (1 pachet max. 250 gr),
  • Unt/margarină (1 pachet max. 250 gr),
  • Pate vegetal/porc/pui (2 cutii),
  • Conservă de pește (1 conservă),
  • Conservă fasole (1 cutie 250gr),
  • Cartofi (2 kg),
  • Morcovi (1 kg),
  • Ceapă (1 kg),
  • Ardei gras (500 gr),
  • Varză proaspătă (1 buc.),
  • Roșii (500 gr),
  • Castraveți (500 gr),
  • Mere (1 kg),
  • Portocale (1 kg),
  • Banane (1 kg),
  • Lămâi (1 kg),
  • Pastă de dinți (1 tub mic),
  • Săpun (1 buc),
  • Hârtie igienică (max. 10 role),
  • Detergent rufe (1 pachet),
  • Detergent vase (1 buc.),
  • Detergent de suprafețe (1

Costul cumpărăturilor va fi de maximum 150 ron, ce urmează să fie achitați de beneficiari doar în momentul livrarii produselor direct la ușa lor, de către echipele de voluntari. Cumpărăturile vor fi făcute, la alegerea beneficiarilor fie din magazinele Agra’s, fie din magazinul Kaufland și vor fi luate în calcul cele mai bune variante de preț pentru produsele solicitate.

Medicamentele vor fi cumpărate strict în baza rețetelor pe care beneficiarii le vor pune la dispoziția voluntarilor. Medicamentele vor fi eliberate prin intermediul Farmaciei Vichi Farm.

Nu sunt solicitați bani în avans, iar decontarea se face în baza bonului fiscal în original. Echipele primăriei vor avea documente de identificare asupra lor, nu vor solicita date personale și vor face livrări doar în baza solicitării transmise la numerele de urgență disponibile.

“E mai mult decât o obligație morală a fiecăruia dintre noi să își susțină, cum și cât poate, bunicii, părinții, seniorii. Din toate studiile făcute pâna acum reiese clar că ei sunt cea mai vulnerabila categorie în fața acestui virus necunoscut și nemilos. De aceea pe ei ar trebui să îi considerăm prioritatea noastra absolută și să facem orice – repet, absolut orice – ne stă în putință pentru a-i proteja. Aceste pachete de strictă necesitate livrate la ușa lor de voluntarii noștri sunt doar un exemplu concret că ne implicăm prin toate mijloacele noastre și ale partenerilor noștri voluntari. Vârstnicii trebuie doar să înțeleagă gravitatea situației și să rămână cât mai mult în case, permanent dacă e posibil”, spune Voicu PAUL, viceprimarul cu atribuții de primar al Municipiului Alba Iulia.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.