Măsuri pentru gestionarea bolii cauzate de noul coronavirus la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia

Social

Încă de acum 3 săptămâni, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a început pregătirile pentru a putea gestiona eventualele cazuri de COVID-19, boală cauzată de noul coronavirus (SARS-CoV-2), sub îndrumarea specialiştilor proprii şi în colaborarea cu personalul de specialitate al DSP Alba.

În acest sens, am preluat indicaţiile şi legislaţia naţională şi am reorganizat spaţiile şi activitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia pentru conformarea cu recomandările naţionale. Suntem în continuă legătură cu reprezentanţii celorlalte spitale din judeţ şi ai instituţiilor publice locale şi centrale şi considerăm că avem o colaborare eficientă.

Au fost începute proceduri de achiziţie în regim de urgenţă pentru aparatură şi materiale sanitare, după cum urmează:
– aparat de biologie moleculară RT-PCR, cu teste, care va permite efectuarea testării pentru COVID-19 în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia;
– aparate de ventilaţie;
– materiale de protecţie care să asigure o gestionare în siguranţă a cazurilor suspecte/confirmate cu COVID-19.

La fiecare sediu al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia sunt organizate puncte de triaj epidemiologic, puncte prin care toţi pacienţii care se prezintă pentru consultaţii trebuie să treacă în mod obligatoriu. La aceste puncte, asistenţi medicali instruiţi completează cu pacientul un chestionar prin care se urmăreşte identificarea istoricului de călătorii în zonele afectate, conform datelor actualizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, contactul cu persoane suspecte/confirmate cu COVID-19 sau cu persoane cu istoric de călătorii în zonele afectate.

Asistenţii medicali din aceste puncte măsoară temperatura, analizează dacă pacientul are simptomatologie ce poate indica o posibilă infecţie cu noul coronavirus. Acest triaj ne permite să identificăm posibile cazuri suspecte înainte de intrarea în Unitatea de Primire Urgenţe sau în spital şi de a lua măsurile necesare pentru a asigura protecţia personalului, a pacienţilor şi de a furniza asistenţa medicală necesară.

La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia au fost pregătite spaţiile, circuitele şi materialele (echipamente protecţie, măşti, măşti cu dublu filtru, mănuşi, materiale sanitare, dezinfectanţi etc.) şi aparatura necesară pentru protecţia personalului şi pacienţilor şi pentru a asigura gestionarea cazurilor suspecte/confirmate COVID-19 în condiţii de siguranţă. Cazurile suspecte sunt internate în secţia Boli infecţioase unde avem personal de specialitate desemnat pentru această boală, circuitul pentru cazurile suspecte/confirmate fiind strict delimitat de celelalte circuite.

Aceste măsuri au fost posibile prin suplimentarea cu fonduri puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Alba şi prin sponsorizarea acordată de compania Transavia.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.