Alba, „Țara Vinului” alb „premium”

Divertisment

Turismul oenologic cu infrastructura specifică poate reprezenta una dintre alternativele din oferta turistică a județului Alba, care dispune de un potențial vitivinicol foarte important, cu tradiții îndelungate.

Autoritățile din Alba apreciază că, funcționând ca vector de imagine în strategia de promovare turistică a județului, ca zonă vitivinicolă „premium” a României, vinurile vor fi esențiale pentru definirea identității acestuia.

În urmă cu șapte ani, în Alba s-a constituit Asociația „Țara Vinului”, principalul scop al acesteia fiind promovarea turistică a județului prin impulsionarea vitiviniculturii. După modelul „Drumului vinului” inițiat de Ansamblul Regiunilor Europene Vitivinicole, autoritățile din Alba au realizat un lucru similar, un instrument prin care terenurile viticole și producțiile viticole să poată fi cunoscute, comercializate și îmbinate într-o formă de ofertă turistică.

„Drumul vinului” este un traseu semnalat prin panouri speciale, de-a lungul cărora se insistă pe valorile naturale, culturale și de mediu, vii și exploatări agricole individuale sau asociate deschise publicului.

Președintele Asociației „Țara Vinului”, Ioan Stanciu, care susține că cele mai bune vinuri albe se fac, datorită condițiilor naturale, în Alba, apreciază că, în doi-trei ani, în tot județul vor fi pivnițe și crame bine amenajate în care să poată fi primiți turiști. În prezent, vin foarte mulți turiști din Ungaria la cramele micilor producători din zona Aiudului, a menționat el. 
„Cei mai bine pregătiți (cu crame amenajate — n.r.) la ora actuală sunt cei din Ciumbrud”, a declarat președintele Asociației „Țara Vinului”.

În urmă cu câțiva ani, lângă Alba Iulia, la Bucerdea Vinoasă, a fost inaugurat un centru de degustare, într-o pivniță de piatră cu boltă, cu două datări, 1760, respectiv 1898, unde sunt prezentate toate vinurile micilor producători membri ai asociației.

Istoricii susțin că, în antichitate, dealurile din împrejurimi, de la Bucerdea Vinoasă la Cricău, erau cultivate cu viță-de-vie, în apropiere, pe Piatra Craivei, existând și o importantă așezare dacică. Consumul de vin apare menționat într-una din tăblițele cerate de la Alburnus Maior. Vinul consumat de minerii din zonele aurifere provenea din podgoriile situate în jurul orașului Apulum, astăzi Alba Iulia.

Viticultura a fost practicată și după părăsirea Daciei de către romani. În acest sens stau actele emise de către regele Andrei al II-lea al Ungariei, la 1206, prin care sașii colonizați la Ighiu, Cricău și Romos, „primii hospites regni”, sunt scutiți să nu plătească nimănui dare după viile pe care le vor sădi. Potrivit unei legende care circulă în zonă, la nunta regelui Matei Corvin s-ar fi servit vinuri din satele Bucerdea Vinoasă, Țelna, Ighiu și Șard. 

În secolul al XVI-lea, cronicarul Veracsics relata despre vinurile ce se produc în această zonă, afirmând că sunt atât de bune la gust încât nu mai dorești nici vinul din Campania, Italia. La mesele princiare de la Alba Iulia se serveau, de asemenea, vinuri autohtone, acestea provenind din satele învecinate orașului, printre care și Bucerdea Vinoasă, potrivit celor de la Asociația „Tradition Group”.

Vinificația tradițională începea cu storsul strugurilor. Până după Primul Război Mondial, strugurii se introduceau într-un sac de cânepă, țesut rar, numit sac de călcat, folosit în paralel cu teascul. Mustul curgea într-un ciubăr, apoi se turna în buți și butoaie. Acestea erau spălate cu trei-patru zile înainte de cules, se opăreau și se clăteau cu apă rece. 

Cu o zi înainte de turnarea mustului erau dezinfectate cu pucioasă. Mustul era lăsat să fermenteze până se limpezea, după care, în februarie, se trăgea de pe drojdie și se punea în vase curate, fiind considerat bun de băut. Vinul nou obținut se păstra totdeauna în vase pline. El se decanta în fiecare an pentru a se recupera drojdia produsă de a doua fermentație.

Marii proprietari din zonă aveau pivnițe subterane de dimensiuni mari, cu boltă, construite din piatră și arcuri semicirculare de cărămidă. Culesul era precedat de o petrecere, numită hăidău, ce se ținea la casa unui bogătaș al satului.

Pe teritoriul județului Alba se întind patru dintre cele mai importante podgorii din Transilvania, respectiv Alba (Țara Vinului), Aiud, Sebeș-Apold și Târnave.

Podgoria Alba, numită și „Țara Vinului” de către sași (Weinland), se află în centrul Transilvaniei, unde viticultura are tradiții îndelungate. Se întinde de-a lungul Mureșului, de la Vințu de Jos până spre Stremț. În zonă există multe spații de cazare și degustare. Suprafața podgoriei depășește 470 de hectare. 
În perioada de formare și dezvoltare social-economică a statului dac, vița de vie a fost atât de răspândită, încât din secolul I î.Hr., marele preot Deceneu i-a convins pe daci să taie viile și să trăiască fără vin, după cum a relatat geograful antic Strabon.

Măsurile luate au putut restrânge extinderea plantațiilor și consumul vinului, nu însă și pustiirea viței de vie.

Mărturie în acest sens stau curbatele cosoare dacice, confecționate de meșterii locali.

Romanii au dat un nou impuls viticulturii Daciei. Ei au acordat libertate deplină coloniștilor de a dezvolta cultura viței de vie, introducând soiuri noi, dar și practici de cultură și vinificație mai performante.

Numeroase descoperiri arheologice, cum ar fi mesele de piatră de la presele de struguri, pietre funerare ori altare votive care au ca ornamente vița de vie și ciorchini de struguri, cât și altarul ridicat de un veteran al legiunii XIII Gemina în cinstea zeului Silvanus, protector al agriculturii și viticulturii, reprezintă dovezi cu privire la vechimea și ponderea acestei ocupații.

Intensificarea viticulturii a fost stimulată în această podgorie odată cu stabilirea sediului Episcopiei Catolice a Transilvaniei și a Capitlului (adunarea călugărilor sau a clericilor catolici dintr-o regiune — n.r.) acesteia la Alba Iulia și de așezarea coloniștilor germani la Cricău și Ighiu.

Pământurile acestora se învecinau nu numai cu ale localnicilor, ci și cu cele ale „oaspeților” episcopiei din Șard, după cum reiese din hotărnicia făcută în anul 1238, prin care se dorea stimularea cultivării viței de vie. De aceea, coloniștii germani au fost scutiți de dijme și vămi pentru viile și vinurile pe care le valorificau.

Un alt document din anul 1255 scutește de vama vinului pe coloniștii sași: „Poruncim cu tărie tuturor ca de la vânzarea și cumpărarea vinului celor dintâi oaspeți ai noștri sașii, adică a celor din Karaco (Cricău) și Krapundorf (Ighiu) nimeni să nu cuteze a lua vreo vamă nici pe apă și nici pe uscat”.

Este posibil ca sașii să fi îmbunătățit viticultura, introducând metode de lucru mai avansate și plantând vii noi, alături de cele vechi. Faptul că sașii au găsit vii aici reiese și din textele documentelor unde se menționează scutirea de dări pentru viile plantate de ei, unde rezultă existența viilor mai vechi.

Cu privire la valoarea acestei podgorii, trebuie menționate în mod special relatările lui Martin Opitz, profesor la Academia de Obște din Alba Iulia (1622-1623), în care acesta vorbește despre vinurile podgoriei Alba, amintind de soiurile Fetească albă, Riesling italian, Furmint, Sauvignon Blanc, Grasă de Cotnari, Muscat Ottonel, Traminer, Pinot Gris. Opitz a elogiat vinurile zonei, vorbind despre cele din Țălna, Ighiu și Șard.

Podgoria Târnave, situată în continuarea podgoriei Alba Iulia, pe văile Târnavei Mari și Târnavei Mici, a cunoscut cultura viței de vie mult mai târziu.

Podgoria de pe Târnave, acestea fiind singurele râuri din România care dau numele unei regiuni viticole de mare faimă, este cea mai mare din Transilvania, a menționat Ioan Stanciu. Suprafața podgoriei depășește 2.500 de hectare. Cuprinde localități ca Blaj, Bălcaciu, Jidvei, Cetatea de Baltă, Șona, Crăciunelul de Jos, Roșia de Secaș. 
Prima atestare a viilor de aici se referă la dijmele datorate Episcopiei Romano-Catolice. Acestea erau strânse de preoți, care, pe lângă partea cuvenită lor, arendau uneori și partea ce-i revenea episcopiei.

În 1283, Petru, episcopul Transilvaniei, confirma că a arendat preoților din satele săsești din împrejurimile Mediașului o treime din dijmele de grâne, vii, albine și miei, care i se cuvin acolo, cu 40 de mărci de argint bun.

În 1315, comitele Nicolae a dăruit capitlului din Alba Iulia satul Boia Mare, aflat lângă Târnava Mare, „moara și cu via și cu toate folosințele ce țin de el”.

La 2 iulie 1347, Petru a cerut capitlului să trimită omul de mărturie pentru hotărnicia moșiei Sîncel, deoarece are nevoie de refacerea semnelor pe alocuri deteriorate. Pe traseul hotarului dinspre Blaj se spune că acesta de la un semn suie „printre vii înspre apus”, apoi urcă pe un deal „între vii…”.

În 1432, Capitlul Transilvaniei s-a plâns regelui că „pe domeniul Cetății de Baltă chiar Tatăl voievodului, Ladislau de Chaak, Nicolae de Chaak, a instigat pe supuși și pe alții care au vii pe dealurile domeniului să nu ducă dijma vinului la locurile pregătite pentru aceasta de dijmuitorii capitlului, cum e obiceiul, ci să le lase în vii, dar înștiințând pe dijmuitori că au lăsat mustul de dijme în viile lor”.

Viticultura zonei a cunoscut o nouă etapă odată cu înființarea în 1949 a stațiunii viticole de la Blaj, pe vechile proprietăți ale lui Ambrosie, mare cultivator de vie la Crăciunelul de Jos și Mediaș.

Pentru o vinificație și o depozitare corespunzătoare, în 1963 a fost construit complexul de vinificație de la Bălcaciu, prima cramă de tip industrial din România. Între 1972 și 1974 a fost construit un nou complex de vinificație la Jidvei. 
În podgoria Târnave se cultivă pe suprafețe întinse soiuri ca Fetească Regală, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Fetească albă, Traminer și Chardonnay, Pinot Gris.

Aici se află viile unuia din cei mai mari producători de vin din România, SC Jidvei SRL, care numai în ultimul deceniu a investit zeci de milioane de euro, din care o parte însemnată reprezintă fonduri europene. Dacă în 1999, când a fost privatizat fostul IAS, combinatul de vinificație de la Jidvei se menținea doar pe linia de plutire, după preluarea acestuia de către familia Necșulescu, societatea s-a transformat într-o companie profitabilă, fiind printre principalii angajatori din județ. 

În primii ani de după privatizare au fost investiți peste 13 milioane de euro.

Banii au fost folosiți pentru replantarea a 70 de hectare de viță de vie, în condițiile în care în 1999 a fost preluată o suprafață de 600 de hectare cultivate cu viță de vie, majoritatea îmbătrânite, având între 30 și 50 de ani, și fără o bună productivitate.

De asemenea, au fost retehnologizate cramele de la Jidvei, Blaj și Șona, au fost plantate cu viță-de-vie 340 de hectare, a fost achiziționată prima mașină de plantat cu GPS din România și a demarat restaurarea castelului de la Cetatea de Baltă, care, în ultimele decenii, a folosit ca secție de îmbuteliere a vinului spumant.

Aderarea la Uniunea Europeană a accelerat ritmul absorbției de fonduri. Numai în perioada 2007-2010 au fost finalizate investiții de peste 30 de milioane de euro, din care 15 milioane de euro surse proprii, constând în modernizarea a 286 de hectare de viță-de-vie, replantarea a 1.150 de hectare de viță-de-vie, modernizarea cramei de la Bălcaciu și extinderea cramei Jidvei.

Pentru 2011-2013 au fost în derulare investiții de peste 20 de milioane de euro, din care 10 milioane de euro surse proprii, ce au vizat replantarea a peste 400 de hectare de viță-de-vie, achiziția de utilaje agricole și construirea unei crame la Tăuni, amenajarea unui sediu nou pentru birouri la Jidvei.

În prezent, compania deține peste 2.000 de hectare de viță-de-vie, unde sunt plantate cu preponderență soiuri albe, atât autohtone, cât și internaționale.

Creșterea temperaturii medii anuale din ultimii ani, precum și avansul tehnologic ce permite plantarea la altitudini de peste 400 de metri au făcut posibil ca în prezent să fie plantate aici și soiuri roșii. Din toate acestea se obțin peste 30 de produse — vinuri liniștite, vinuri spumante și vinars.

Vinurile obținute pe Târnave au fost distinse cu multiple medalii naționale și internaționale la cele mai prestigioase concursuri de profil.

O particularitate a companiei Jidvei este „Școala de viță”, o pepinieră viticolă, ce are ca scop producerea de material săditor de calitate, cu valoare biologică ridicată și adaptat condițiilor de mediu ale podgoriei.

Podgoria Aiud, care depășește 700 de hectare, este situată în nord-vestul județului, în preajma orașului Aiud, în comunele Rădești, Lopadea Nouă, Hopârta, Ciumbrud, dar și în alte sate disparate. Și aici viile au fost cultivate din perioada daco-romană. Mărturie în acest sens stă un postament de teasc confecționat din piatră, ce se află în prezent la Muzeul de Istorie din Aiud. Și la Ciumbrud, două astfel de vestigii se găsesc la intrarea în cramă.

În prima jumătate a secolului trecut, la Ciumbrud a fost înființată o școală de viticultură de tip inferior, apoi, în 1938, de maiștri viticoli, care ulterior, în 1966, a fost transformată în liceu horticol cu specialitatea de viticultură și vinificație. 
Școala de viticultură din Ciumbrud și-a găsit preocupare prin a furniza material săditor de bună calitate. Aici există o pepinieră, în care s-a experimentat metoda de parafinare a butașilor altoiți, folosindu-se propriul portaltoi.

Vinurile din podgoria Aiud sunt foarte bune, atât cele demidulci și dulci, cât și cele curente de masă cu o doză de aciditate ce se armonizează echilibrat cu alcoolul, dulceața și celelalte substanțe constituite, ce le fac să fie tot mai căutate pe piață, potrivit lui Ioan Stanciu.

Ceea ce le deosebește de vinurile din celelalte podgorii este o oarecare duritate, deși soiurile sunt aceleași. Pe raza acestei podgorii sunt pivnițe tradiționale în care se organizează degustări la Ciumbrud și Aiud. Crama de la Domeniile Boieru are o capacitate de degustare de vinuri pentru grupuri de 30 de persoane.

În fine, podgoria Sebeș-Apold, care are în jur de 900 de hectare, se întinde în zona de sud-vest a Podișului Transilvaniei. Teritoriul acesteia cuprinde localități ca Șibot, Săliște, Pianu, Săsciori, Câlnic, Gârbova, dar și din județul Sibiu, ca Ludoș, Miercurea Sibiului, Apoldu de Sus și Săliște.

Colonizarea sașilor începută în această regiune în secolul al XII-lea a condus la o intensificare a activității vitivinicole și la o îmbogățire și diversificare a viilor din zonă cu soiuri de viță de vie din Germania. Unul din izvoarele scrise cu privire la viile din zonă și despre viticultura practicată în jurul orașului Sebeș datează din 1514.

Din acesta reiese faptul că una din principalele parcele cu viță de vie din zonă „se regăsește pe dealul Giesshubel, spre ieșirea de sud-est a orașului, spre Miercurea Sibiului”. Această zonă viticolă, precum și altele au fost părăsite rând pe rând, mai ales ca urmare a luptelor dese cu turcii.

O caracteristică a podgoriei este altitudinea dealurilor ce depășesc media din alte podgorii. 
Vinurile din zonă au o tărie alcoolică de 11-12 grade și sunt cu aciditate ce se resimte ușor la gust. Soiurile ce se regăsesc în mare măsură în această podgorie sunt Fetească regală, Riesling Italian, Pinot Gris, Iordovan, Muscat Ottonel. Vinurile din acest areal formează o excelentă materie primă și pentru producerea vinurilor spumante naturale.

Colindele păstrate în folclorul din acest spațiu geografic ne arată că locuitorii acestor meleaguri se ocupau cu viticultură de sute de ani.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.