Faptele bune trebuie recunoascute

Social

Sfârșitul de an aduce și momente în care implicarea și faptele bune trebuie cunoscute și recunoscute.

Astăzi a fost o astfel de zi în care viceprimarul cu atribuții de primar – Voicu Paul a premiat angajatul instituției care înțelege că locul de muncă este a doua casă, care prin efortul personal, modestie și dedicare contribuie la schimbarea în bine a orașului. Este vorba despre doamna Lenuța Varga a cărei implicare o vedem doar când ajungem la toaletele publice din Cetate, de a căror întreținere se ocupă. Curățenie exemplară, flori, decorațiuni de sezon sunt doar câteva din semnele că doamna Lenuța Varga a fost la serviciu și a facut ceva în plus față de ce îi impune fișa postului.

„Apreciez implicarea personală și recunosc că îmi doresc să văd mai multe astfel de exemple. Aș vrea ca anul viitor, dacă acum mi-a atras atenția doar efortul benevol al doamnei Varga, să pot să felicit mai mulți angajați ai primăriei. Dorința mea este ca, de la an la an, să ne însănătoșim ca atitudine și să fim apreciați pentru ceea ce facem și cum facem, să facem diferența, nu să lucrăm doar că scrie în fișa postului.” – Voicu Paul, viceprimar cu atribuții de primar

Doamna Varga este angajată a Municipiului Alba Iulia în funcția de îngrijitor clădiri la Compartimentul Zone de agrement și toalete publice. Este părinte singur și are în îngrijire 4 copii minori.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.