Sala Unirii din Alba Iulia poate fi comparată, prin simbolurile ei, cu Capitoliul SUA

Divertisment

Sala Unirii din Alba Iulia, clădirea în care la 1 Decembrie 1918 a fost proclamată Unirea Transilvaniei cu România și în care sunt expuse Documentele Unirii, poate fi comparată, prin simbolurile ei, cu Capitoliul Statelor Unite ale Americii, consideră directorul general adjunct al Muzeului Național al Unirii (MNU), Constantin Inel.

„Sala Unirii este un templu național. Este locul unde România modernă se naște. Făcând o comparație, putem spune că este ca și Capitoliul SUA. Așa cum au americanii Sala Capitoliului, așa avem noi, în România, Sala Unirii. Este locul unde se pot vedea documentele originale, legate în șase volume, care au stat la baza semnării Declarației Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918”, a declarat, pentru AGERPRES, Constantin Inel.

Acesta este de părere că importanța și sacralitatea acestui loc trebuie să fie consacrate și de către autoritățile din ziua de astăzi, importanță care să fie materializată printr-o susținere la nivel național în vederea renovării clădirii.

„Cred că este o datorie națională și ar fi o măsură de urgență națională ca acest loc simbolic, Sala Unirii, să fie restaurat și renovat până cel mai târziu la împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire (2018 — n.r.)”, a spus directorul general adjunct al MNU Alba Iulia.

Ultima modificare a Sălii a avut loc după 1989, când a fost schimbată pictura de pe cele două nișe, pictură care, speră reprezentanții muzeului, să fie înlocuită cât de curând, iar întreaga clădire să intre într-un proces de restaurare și reabilitare.

Fiind monument de categoria A, Sala Unirii, care face parte din complexul MNU, poate fi restaurată doar după obținerea avizelor necesare, reprezentanții muzeului, împreună cu cei ai Consiliului Județean Alba, în subordinea căruia se află, urmând să elaboreze un proiect în acest sens. 

Directorul general al MNU, Gabriel Rustoiu, a menționat, pentru AGERPRES, că a fost descoperită în depozitele muzeului pictura pe pânză, cu Galeria Voievozilor, realizată în urmă cu aproape o sută de ani de un pictor francez și care, spune acesta, ar trebui repusă la locul său.

Imobilul Sălii Unirii a fost ridicat între 1898 și 1900, pe locul în care a funcționat o ospătărie, pentru a servi ca și cazinou pentru militarii din armata austro-ungară staționați în garnizoana cetății din Alba Iulia. Clădirea era cunoscută ca și Cazina Militară, fiind locul în care se țineau serbări și baluri. 

A fost aleasă ca și loc în care să se întrunească în 1 Decembrie 1918 cei 1.228 de delegați fiindcă era cea mai mare clădire din Alba Iulia care putea găzdui un asemenea număr de oameni.

Sala Unirii a găzduit și banchetele oficiale date cu ocazia Încoronării la 15 octombrie 1922, Serbărilor Unirii din 20 mai 1929 și a dezvelirii Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan la 14 octombrie 1937.

După Marea Unire, ținându-se cont de importanța simbolică extrem de mare pe care a obținut-o edificiul după acest act istoric, clădirea a fost modificată. Astfel, în 1921-1922, a fost modificat interiorul, s-au construit cele două nișe — nișa sudică și cea nordică, pe frescele cărora a fost amplasată o pictură pe pânză.

Tot atunci a fost modificată și intrarea în clădire, sub forma unui arc de triumf. Pe frontispiciul ei este o inscripție în limba latină, redactată de către Nicolae Iorga, prin care se consemnează importanța locației și a actului din 1918. 

După 1948, Sala Unirii a intrat într-o perioadă de uitare, acordându-i-se din nou importanță după instaurarea regimului Ceaușescu și a politicii naționaliste dusă de acesta, a declarat purtătorul de cuvânt al MNU, Liviu Zgârciu.

Cu ocazia Semicentenarului Unirii, în 1968, clădirea este din nou modificată. Pictura pe pânză este înlocuită cu o pictură murală, direct pe zid, printre cei trei autori fiind și Horea Piliuță. Pictura, extrem de reușită, a fost înlocuită de cea realizată în urmă cu peste două decenii și care va fi schimbată cât de curând, a menționat Liviu Zgârciu.

Cele mai recente intervenții au avut loc după 1989, când deasupra șemineelor a fost așezată stema actuală a României, iar pe peretele vestic al Sălii au fost fixate patru plăci de marmură în care erau consemnate actele Unirii, respectiv textele Rezoluției Unirii și a Legii pentru Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu România, votată la 29 decembrie 1919 de către Parlamentul țării. Tot atunci este montată pardoseala de marmură albă, respectiv marmură roșie pe pereți. 

De asemenea, în sala interioară au fost amplasate busturile Regilor Ferdinand și Maria, creație a scuptorului Vlad Ciobanu.

Sala Unirii adăpostește o expoziție permanentă consacrată momentului 1918, piesele expuse fiind de o valoare deosebită.

Instituția deține importanta colecție de Documente ale Unirii, aproape 6.000 de acte originale, clasate în categoria Tezaur a Patrimoniului Cultural Național al României, care au fost donate în anul 1929, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Marea Unire, de Asociația ASTRA. Între ele se găsesc și celebrele credenționale, cu numele celor 1.228 de delegați de pe tot cuprinsul Transilvaniei prezenți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

„Documentele Unirii” reprezintă cea mai mare și mai valoroasă colecție de documente ale Unirii Transilvaniei cu România, de la 1 Decembrie 1918.

Colecția de documente poate fi și accesată de către publicul larg. În urma unui îndelungat proces de prelucrare, realizat de restauratorii Alexandru Știrban și Maria Zgârciu, „Documentele Unirii” au fost introduse în circuitul expozițional al Sălii Unirii. Astfel, accesul la ele este facilitat și publicului larg, nu numai specialiștilor, prin intermediul unui infochioșc, care permite răsfoirea lor, pagină cu pagină.

Important obiectiv turistic, clădirea găzduiește din 1998 și o expoziție etnografică.

Impresionantă este atât colecția de icoane, cum ar fi cele realizate de pictorii din familia Poenarilor, de la Laz — Savu, Simion, Ilie I, Partenie, Ilie II, Aron și Maria Deac Poenaru, cât și cea de textile, extrem de vastă. Printre piesele expuse se află un cojoc săsesc din 1896, un cojoc femeiesc din 1882, un pieptar bărbătesc din 1891 și o cămașă bărbătească din 1890.

Impresionantă este și colecția de cruci de lemn pictate, care cuprinde exemplare datate 1780, 1803, 1857, 1863 etc.

Accesul în Sala Unirii din Alba Iulia, simbol al unității naționale a poporului român, este gratuit de anul trecut, când, la inițiativa autorităților județene în subordinea cărora se află muzeul, a fost eliminată taxa care trebuia plătită pentru vizitarea clădirii. 

„Cred că fiecare om, fie el român sau străin, care vrea să vizite Sala Unirii și să cunoască cea mai importantă pagină din istoria noastră națională, trebuie să o poată face fără a plăti o taxă. Aducem, astfel, un omagiu înaintașilor noștri și luptei lor pentru făurirea României moderne, punând mai bine în valoare patrimoniul cultural și tezaurul istoric național”, a declarat, atunci când a fost luată decizia eliminării taxei, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru „unitatea națională a tuturor românilor”.

Pe lângă cei 1.228 de delegați, la Alba Iulia au venit, după cum menționează contemporanii, peste 100.000 de români din toate colțurile Transilvaniei: „cât cuprindea ochiul numai om și om în continuă mișcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună”.

În timp ce pe câmpul lui Horea, mulțimea aștepta cu înfrigurare, în sala cazinei ofițerilor din Alba Iulia delegații se adunaseră.

Lucrările ședinței au început la ora 10,30.

Dintr-un colț al sălii izbucnește cu energie vechiul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire”. Întreaga asistență îl cântă cu o însuflețire deosebită. El este practic lozinca sub care se va desfășura întreaga zi. Rând pe rând, își fac apariția membrii Consiliului Național Român Central primiți cu ropote de aplauze. Ultimul sosește George Pop de Băsești — președintele CNRC, ultimul în viață dintre memorandiști.

În sală se aflau 680 de delegați aleși în cele 130 de circumscripții electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Sătmarului. Alături de ei participau reprezentanții episcopiilor românești, societăților culturale, institutelor de învățământ superior și școlilor medii, reuniunilor învățătorești, reuniunilor de meseriași și femei, delegații Partidului Social Democrat Român, gărzilor naționale și ai societăților studențești. În total, 1.228 de delegați.

În discursul său, George Pop de Băsești a amintit marile momente ale luptei naționale a românilor conchizând: „Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit stat românesc”.

A urmat la cuvânt Vasile Goldiș care a spus: „Națiunile trebuiesc eliberate. Între aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul națiunii române de a fi eliberată îl recunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri. Dar, odată scăpată din robie, ea aleargă în brațele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei națiuni înseamnă: Unirea ei cu Țara Românească”.

În finalul discursului său, Vasile Goldiș a dat citire textului Rezoluției Marii Adunări Naționale:

„I. Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus-indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea Națională proclamă următoarele:

1. Deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2. Egală îndreptățire și deplină libertate confesională pentru toate confesiunile din stat.

3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambe sexe, în vârstă de 21 ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.

4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.

5. Reformă agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât o să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e, pe de o parte, promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.

6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Națională dă expresie dorinței sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.

V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina scăpați din jugul Monarhiei austro-ungare și uniți cu țara-mamă România.

VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acestor națiuni.

VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.

VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumitei și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunii române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul națiunii”.

Votată, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluția a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare.

Pentru ca mulțimea să poată fi informată simultan de hotărârea luată s-au înălțat, ca și la 1848, în cele patru puncte cardinale ale platoului lui Horea, patru tribune. De aici au vorbit mulțimii liderii mișcării naționale.

„În ziua aceasta poporul român din tot cuprinsul plaiurilor de dincoace de Carpați și-a rostit voința nestrămutată de a se uni cu frații lui de un sânge din România. Prin această rostire înțeleaptă unitatea neamului nostru e desăvârșită. Dacia lui Traian și România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul și-a luat ființă pentru toate timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ”, scria ziarul „Libertatea”.

La 11/24 decembrie 1918, regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

În 1990, la 27 iulie, Parlamentul României hotărăște ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Națională a României. Primul 1 Decembrie ca zi națională a fost marcat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1990.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.