Străveche vatră românească, locuită neîntrerupt din Neolitic (vestigii descoperite la Câlnic, Daia Română, Pianu, Tărtăria, Petrești), cu urme de viață din Epoca Bronzului (Câlnic, Daia Română) și din Epoca fierului (Ciumbrud), teritoriu pe care astăzi se află județul Alba a cunoscut o dezvoltare continuă în timpul dacilor, care aveau la Piatra Craivii una dintre cele mai puternice cetăți (secolul al II-lea î.Hr.- secolul I d. Hr.).
Situat în centrul Daciei romane (în 106 d. Hr. acest ținut, ca și altele, a intrat în stăpânirea Imperiului Roman), teritoriul actualului județ Alba ocupa un loc însemnat datorită prezenței celor trei drumuri ale legiunilor romane care-l străbăteau: unul spre Nord, către Napoca, unul spre Oescus — azi Ghighen în Bulgaria—, și altul spre Sarmizegetusa, precum și datorită existenței așezărilor numeroase și mari ca Apulum (azi Alba Iulia), devenită capitala Daciei Apulensis, Brucla (azi Aiud), Ampelum (azi Zlatna), Alburnus Maior (azi Roșia Montană), Alburnus Minor (Abrud), Salinae (Ocna Mureș) ș.a. — ultimele patru așezări fiind și importante centre miniere.
După retragerea legiunilor și a administrației romane din Dacia (271/275), populația daco-romană și-a continuat viața neîntrerupt (descoperirile arheologice de la Obreja și Alba Iulia datând din secolele II-IV și III-VI și cele de la Blandiana și Ciumbrud — secolele IX-X dovedesc continuitatea populației autohtone), viața orășenească cunoscând o stagnare și o oarecare decădere în timpul migrației popoarelor (secolele IV-VII).
Izvoarele scrise și descoperirile arheologice dovedesc apariția și dezvoltarea, începând cu secolul al IX-lea, a unor puternice formațiuni economice și politice ale populației autohtone românești pe teritoriul Transilvaniei, cum au fost voievodatele lui Gelu, Glad și Ahtum. Unul dintre ele a fost fără îndoială Alba Iulia, care a îndeplinit rolul de centru politic și religios al unei formațiuni statale incipiente românești, un voievodat, cunoscut sub numele de voievodatul de la Bălgrad, organizat pe locul unde s-a aflat în secolele II-III î. Hr. orașul roman Apulum. În jurul acestui centru s-a format, la sfârșitul secolului al XII-lea, comitatul Albei. Amintit documentar în 1177, fiind unul dintre cele mai mari ale Transilvaniei. Din acesta, la începutul secolului al XVII-lea s-a format un comitat nou al Albei Superioare, spre deosebire de Alba Inferioară, ce cuprinde teritoriul aproximativ al județului Alba de astăzi.
Societatea medievală din Transilvania a cunoscut, în pofida presiunilor ocupanților, instituțiile autohtone românești ale voievodatului, cnezatelor și obștilor sătești. Documentele menționează în secolele XIV-XVI pe cnezii și juzii obștilor satelor românești din Munții Apuseni, la Filești (1326), pe cnezii Cândea, Nicolae și Roman de la Zlatna (1365), sau pe cneazul Nicolae, fiul lui Cândea. În secolul al XV-lea sunt amintiți cnezii români de la Lupșa, Bucium, Abrud, Câmpeni etc.
Exploatarea la care au fost supuse obștile libere românești de către marea nobilime a generat numeroase nemulțumiri care au dus la izbucnirea mai multor mișcări țărănești. Răscoala țărănească de la Bobâlna din 1437 a cuprins părțile de nord ale județului Alba, orașul Aiud și satele de pe valea Mureșului, iar mai târziu iobagii români și maghiari din părțile Trascăului au participat la mișcarea condusă de Gheorghe Doja, cucerind, în 1514, cetatea nobililor de Trascău.
În Evul Mediu ținuturile actualului județ Alba au fost importante locuri de rezistență și de luptă împotriva asupririi străine. La Sântimbru, în 1442, voievodul Iancu de Hunedoara l-a înfrânt pe Mezid Bei, devenind una dintre marile personalități, conducător neîntrecut de oști din Europa.
Un rol însemnat în politica de apărare și consolidare a legăturilor de unitate între țările române l-au avut posesiunile domnilor Moldovei și ai Țării Românești în Transilvania, pornind de la Cetatea de Baltă care a fost feudă a lui Ștefan cel Mare, ca și a urmașilor lui, Bogdan, Ștefăniță, Petru Rareș până la Alexandru Lăpușneanu, Vințu de Jos și Vurpărul, feude ale domnilor Țării Românești, începând cu Radu de la Afumați (1522-1529).
În urma înfrângerii Ungariei de către turci, la Mohacs în 1526, și transformarea Budei în pașalâc turcesc, în 1541, Transilvania a devenit principat autonom, cu capitala la Alba-Iulia (pe la 1546).
La rândul său, Alba-Iulia a devenit, pentru un secol și jumătate, cel mai important centru politic, cultural și umanistic al principatului, locul de întâlnire al câtorva remarcabile și răsunătoare evenimente istorice. În această calitate, orașul Alba Iulia a primit în triumf pe învingătorul de la Șelimbăr, voievodul Mihai Viteazul.
De asemenea, Alba-Iulia a devenit cel mai important centru publicistic din Transilvania secolului al XVII-lea, prin tipografia domnească, atunci tiparnița Bisericii Ortodoxe ridicată de Mihai Viteazul începând cu 1597, care a publicat numeroase cărți în limba română, printre care și Noul Testament de la Bălgrad în 1648, Bucoavna în 1699 (primul Abecedar din istoria educației românești), dar și alte 18 tipărituri românești. În prefața Noului testament de la Bălgrad, mitropolitul Simion Ștefan a dat expresie sentimentelor de unitate a tuturor românilor.
Pe lângă acestea, societatea medievală a lăsat moștenire pe pământurile județului Alba o serie de monumente de mare valoare artistică, dintre care amintim: cetățile de piatră de la Câlnic, Colțești, Săsciori, Vurpăr, Gârbova și fortificațiile orășenești de la Sebeș, Aiud și Alba Iulia. Dintre monumentele de artă romanică amintim: catedrala romano-catolică din Alba Iulia, biserica evanghelică din Sebeș, bisericile din Cricău și Cetatea de Baltă, iar dintre monumentele în stil gotic amintim biserica evanghelică din Sebeș, biserica reformată din Aiud, ca și bisericile din Boz, Bălcaciu, Teiuiș și Sântimbru. La acestea se adaugă o seamă de monumente românești foarte vechi, cum sunt biserica mănăstirii Râmeț (secolul XIII), biserica veche din Geoagiu, ca și cele din Zlatna, Gârbovița etc. Pe lângă acestea, documentele vremii consemnează și o serie de monumente în stilul Renașterii, cum sunt castelele din Vințu de Jos, Cetatea de Baltă și Sânmiclăuș.
La începutul secolului al XVIII-lea, prin pacea de la Karlovitz (1699), Transilvania a fost înglobată în imperiul austriac. La Alba Iulia, peste vechile cetăți s-a ridicat de către Carol al VI-lea, împăratul Austriei, între 1715-1738, marea cetate bastionară în stil Vauban, impresionant monument de artă militară.
Din secolul al XVIII-lea, Blajul a devenit, prin școlile sale, cel mai important centru de cultură și conștiință națională a românilor din Transilvania. Inochentie Micu a avut meritul de a fi formulat, pentru prima dată, în fața stărilor medievale învechite ale Transilvaniei, doleanțele economice, sociale, culturale și politice ale poporului român. Corifeii Școlii ardelene au preluat aceste idei, și astfel au apărut primele sinteze ale istoriei noastre naționale scrise de Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior.
Dubla subjugare, socială și națională, la care a fost supusă națiunea română din Transilvania, a determinat apariția unor puternice răscoale țărănești. Cea mai importantă a fost cea din 1784 condusă de Horea, Cloșca și Crișan, înăbușită de trupele austriece, cei trei fiind încarcerați la Alba-Iulia, judecați și apoi, condamnați la moarte, fiind trași pe roată la 28 februarie 1785.
Marile mișcări sociale și naționale din secolul al XVIII-lea determină apariția în Transilvania, în 1791, a primului program de luptă — Supplex Libellus Valachorum, ce cuprindea toate revendicările națiunii române din Transilvania.
Oprimarea cruntă a iobagilor, a lucrătorilor din mine și saline devenise insuportabilă în primele decenii ale secolului al XIX-lea, nefiind întâmplător faptul că revoluția din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, a avut aici un viu și puternic ecou.
Teritoriul județului Alba avea să constituie apoi un veritabil epicentru al revoluției de la 1848. La 30 aprilie 1848, la Blaj, a avut loc o primă adunare națională românească, în cadrul căreia miile de participanți au cerut desființarea iobăgiei și emanciparea națiunii române. A urmat Marea Adunare de pe Câmpul Libertății din Blaj, din 3/15-5/17 mai 1848. Peste 40.000 de participanți au adoptat un avansat program de revendicări, culminând cu abolirea iobăgiei, proclamarea independenței națiunii române și protestarea contra uniunii arbitrare a Transilvaniei cu Ungaria. La Adunare au luat parte și revoluționari din Moldova și Țara Românească, care au exclamat: ”Noi vrem să ne unim cu Țara!”
Hotărârea românilor de a-și apăra dreptul la unire și libertate s-a concretizat într-o serie de mari și eroice realizări, între 1848 și 1849, avându-l în prim-plan pe Avram Iancu — ”Craiul Munților”. Atunci, în cetatea de piatră a Munților Apuseni, sub conducerea lui Avram Iancu, s-a instaurat o administrație românească. Revoluția din Transilvania este înăbușită în vara lui 1849, de către habsburgi, moment care a culminat cu arestarea lui Avram Iancu în 1852.
Un ecou puternic în regiune l-a avut unirea Moldovei cu Țara Românească în 1859.
În perioada războiului de independență 1877-1878, mulți locuitori ai județului Alba au trecut clandestin munții, înrolându-se în armata română ca voluntari. Marile manifestări de bucurie de la Blaj, Câmpeni și Baia de Arieș, la vestea cuceririi Plevnei, întreaga stare de spirit a românilor în timpul războiului au dovedit solidaritatea cu lupta fraților de peste munți, realitate exprimată în corespondența trimisă la 30 mai 1877 din Alba Iulia, Gazetei Transilvaniei: ”Cauza ostașului român e o cauză general română. Victoria lui e a întregii națiuni, fie aceea risipită în oricare parte a lumii”.
Sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie a anului 1918 s-a caracterizat, pe tot cuprinsul Transilvaniei, printr-o mișcare generală a maselor populare care au înlăturat cu desăvârșire vechile autorități austro-ungare. Crearea Consiliului Național Român Central, a consiliilor și gărzilor naționale locale a reprezentat un pas important în vederea împlinirii dorinței unice a românilor, aceea a unirii într-un stat național unitar. Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a decis, prin votul unanim al celor 1.228 de mandatari ai poporului român, unirea Transilvaniei cu România.
Acest moment a fost încununat la 15 octombrie 1922, în fața Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, de ceremonia încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria, fapt ce a simbolizat unirea tuturor provinciilor istorice românești, sub conducerea aceluiași monarh.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, luptele împotriva armatelor hitleriste au repercutat și în acțiunile care au avut loc în județul Alba. Aici, în zilele insurecției, la Crăciunelul de Jos a fost capturat un tren german. Lupte au avut loc la: Balomir, Aiud, Ocna Mureș, Vințu de Jos, Alba Iulia, Blaj, Petrești și în Munții Apuseni.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.