Centrul de Dializă din Alba Iulia,unde au fost înregistrate 10 cazuri de coronavirus, amendat cu 30.000 de lei de DSP

Social

Centrul de Dializă din Alba Iulia, unde au fost testate pozitiv trei cadre medicale şi şapte pacienţi, a fost amendat cu 30.000 de lei de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, pentru nerespectarea recomandărilor privind nivelul de protecţie al personalului, a informat, miercuri, directorul executiv al DSP, Alexandru Sinea.

“După finalizarea verificărilor efectuate de inspectorii sanitari din cadrul DSP Alba la Centrul de dializă – SC Nefromed Dialysis Centers SRL din Alba Iulia, s-a constatat că nu au fost respectate în totalitate recomandările DSP Alba transmise în data de 27.03.2020. Pentru aceasta neconformitate a fost sancţionată unitatea cu amendă contravenţională în valoare de 30.000 lei, conform prevederilor HG 857/2011, art.30 lit.h”, a transmis presei Alexandru Sinea.

DSP a transmis, din nou, recomandări pentru creşterea nivelului de protecţie a personalului medical şi a pacienţilor dializaţi.

Până miercuri, au fost testate pozitiv trei cadre medicale – un medic şi două asistente, precum şi şapte pacienţi, dintr-un total de 48 de probe recoltate.

Între timp, au fost recoltate alte aproximativ 40 de probe, urmând a se cunoaşte rezultatul acestora în cursul zilei de miercuri.

La Centrul de Dializă din Alba Iulia urmează tratament peste 100 de pacienţi, din Alba şi judeţe limitrofe. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.