Cu ani în urmă viaţa la ţară era alta. Oamenii îşi munceau singuri ogoarele, iar animalele din gospodărie erau folosite la muncile câmpului. Tot atunci, cu zeci şi sute de ani în urmă, existau meserii care erau la mare căutare în toate satele şi mulţi se pricepeau la dulgherit, ciuberit sau potcovit, de li se ducea vestea peste zeci de sate şi era puhoi de lume la porţile lor.
În timp, încetul cu încetul, aceste meserii au devenit din ce în ce mai puţin căutate, iar unele aproape au dispărut. Într- un sat uitat de lume din judeţul Alba trăieşte unul dintre ultimii potcovari din Transilvania. Sorin Berindei locuieşte în localitatea Buninginea şi a învăţat această meserie de la tatăl său:
Eu m-am apucat de potcovit după ce am venit din armată, asta o fost în anul 1992. Nemaiavând unde să lucrez, am rămas acasă, la meseria asta primitivă, moştenind-o de la tatăl meu. O meserie care s-a lucrat din tată în fiu: a lucrat-o bunicul, tatăl meu şi acum am ajuns să lucrez şi eu.
Odată cu trecerea timpului şi trecerea la o agricultură mai modernă, clienţii s-au rărit iar acum îi trec pragul doar din când în când.
Nici pe sfert nu e cum era odată. Tineretul nu se mai aşază la sate ca să steie să crească animale. Cât îmi ia să pun 4 potcoave?! Cu tot cu făcutul potcoavelor şi cu pusul lor, durează cam 3 ore, 3 ore jumate. Potcoavele le confecţionez eu.
Spuneam că Sorin Berindei a învăţat meseria de potcovar de la tatăl său, care la rândul lui a furat- o de asemenea de la tata. Mărturie stau ustensilele vechi de sute de ani, adevărate piese de muzeu, care umplu un şopru din lemn din carte:
Chiar am o maşină de găurit, din 1101, se poate vedea, încă anul, scris pe ea. Cel mai bine mi-a fost în perioada 1994–2004. De acolea o-nceput să se însubţie, şi acuma e foarte, foarte puţin. Atuncea aveam de lucru în toată ziua, acuma se întâmplă o pereche la o săptămână, două săptămâni. Potcovele ar trebui să ţină două luni de zile. După două luni creşte copita şi atuncea, ca să aibe viaţă în continuare, trebuie luată copita jos şi curăţată, făcută un fel de revizie. Şi după aia, două luni de zile nu mai are omul probleme.
Sorin Berindei a învăţat această meserie pentru a- şi asigura o sursă de venit, dar cu timpul a ajuns să o practice din pasiune. Acum însă, odată cu trecere timpului şi cu împuţinarea celor care apelează la el, bărbatul nu ar ezita să plece din Buninginea dacă i s- ar ivi ocazia.
Dar oriunde m-aş duce să lucrez, meseria asta nu mai merge, este pe cale de dispariţie.
Ne-a spus cu regret în glas, Sorin Berindei, privind spre uliţa din faţa casei, care, altădată era plină de care şi căruţe trase de cai, care aşteptau cuminţi să le vină rândul la potcovit.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.